E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Anunțuri
Faina poezia.. mi-a indus o stare melancolica.. numai buna de toamna. Mi s-a facut pofta de mers peste frunzele din parcuri
in poli am văzut câţiva copaci drăguți în culorile toamnei, chiar lângă biserică…însă nu am reuşit să îi memorez pe tel căci vorbeam la el… 🙂